T****** I**
PetentI************ J******* D* J******* S******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul T****** I** împotriva procesului-verbal de contravenţie seria JO nr. 0310166 din 24.05.2011 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava, ca neîntemeiată. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.11.2011.
Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisurile aflate la dosar. Încuviinţează din oficiu proba testimonială cu martorul Jipa Nicuşor, care va fi citat din sat Rotunda, oraş Liteni, nr. 181, jud. Suceava, cu mandat de aducere şi cu menţiunea că în caz de neprezentare va fi amendat conform normelor procedurale în vigoare. Amână judecarea cauzei la data de 4 noiembrie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.10.2011.
Se va cita intimatul cu menţiunea de a preciza domiciliul numitului Jipa Nicuşor, care apare menţionat la fila 1 din întâmpinare. Se va cita petentul, cu duplicatul întâmpinării. Amână judecarea cauzei la data de 07.10.2011, pentru când se va cita petentul cu duplicatul întâmpinării şi se vor propune probe. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09.09. 2011.