P****** C* F*****
InculpatCondamnă pe inculpatul Pârtică Florin pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”(fapta din 22.02.2009) cu aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei, prev. şi ped. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 aprobată prin L. nr. 49/2006, cu aplicarea art. 3201 C.proc.pen. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 85 alin. 1 C.pen. dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 8 luni închisoare aplicate inculpatului prin sent.pen. nr. 155/20.01.2011, definitivă prin nerecurare la 01.02.2011. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare aplicate prin sent.pen. anterior menţionată în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” (fapta din 22.02.2009), prev. şi ped. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 aprobată prin L. nr. 49/2006, cu aplicarea art. 3201 C.proc.pen., art. 74 lit. c şi art. 76 lit. e C.pen.; pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „părăsirea locului accidentului de către conducătorul autovehiculului implicat într-un accident de circulaţie(…) dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei” (fapta din 22.02.2009), prev. şi ped. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 aprobată prin L. nr. 49/2006, cu aplicarea art. 3201 C.proc.pen., art. 74 lit. c şi art. 76 lit. e C.pen. Constată că infracţiunea reţinută prin prezenta sent.pen. se află în concurs real, conform art. 33 lit. a C.pen., cu infracţiunile prin care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sent.pen. nr. 155/20.01.2011, definitivă prin nerecurare la 01.02.2011. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b, art. 85 alin. 1 şi art. 40 alin. 1 C.pen. contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului Pârtică Florin prin prezenta, pentru săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, cu cele două pedepse aplicate de Judecătoria Botoşani prin sent.pen. nr. 155/20.01.2011, urmând ca să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, deci, în final, 1 (unu) an închisoare. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. În temeiul art. 85 alin. 3 C.pen. termenul de încercare stabilit se calculează de la data rămânerii definitive a sent.pen. nr. 155/20.01.2011 a Judecătoriei Botoşani, respectiv 01.02.2011. În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 1,2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a şi lit. (b) C.pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C.pen. suspendă executarea acesteia pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni. În baza art. 191 alin. (1) C.proc.pen. obligă inculpatul la 520 lei cheltuieli judiciare către stat. Suma de 160 lei reprezentând contravaloarea analizei toxicologico-alcoolice nr. 262, 263/24.02.2009 se va avansa de către Ministerul Justiţiei în contul 50414557951 al Trezoreriei Botoşani pentru Spitalul Judeţean „ Mavromati” Botoşani. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2011.
Amână pronunţarea cauzei la data de 07.09.2011 - ora 08,30.
PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE.
PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE.