S*********** D******
ReclamantC******** L**** F********
PârâtAdmite în parte acţiunea în pretenţii băneşti formulată de reclamantul Străchinaru Dumitru în contradictoriu cu pârâtul C******** L**** F********. Obligă pârâtul să-i plătească reclamantului diferenţele salariale pentru zilele de 1 şi 2 iulie 2010 dintre salariul calculat fără diminuarea de 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010 şi cel efectiv încasat pentru aceste zile, sumă ce va fi actualizată în funcţie de indicii de inflaţie, de la data scadenţei până la data plăţii efective. Respinge ca nefondate pretenţii reclamantului privind plata diferenţelor salariale pentru intervalul 3.07.2010-31.12.2010. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20.11.2012.
Pentru a se face adresă pârâtului în vederea solicitării de relaţii.
În temeiul art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992 republicată, sesizează Curtea Constituţională cu judecarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 în raport cu art 11, art 16 alin 1 , art 20 , art 44 , art 47 ,art 147 alin 2 şi art 146 din Constituţie . În temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă suspendă judecata cauzei pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate. Cu drept de recurs în privinţa dispoziţiei de suspendare, pe toată durata acesteia. Pronunţată în şedinţa publică din 23.11.2011.
Pentru a se face adresă reclamantului.