Dosar 56/93/2011 din 16.11.2011

procedura insolvenţei – persoane juridice de drept privat


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 56/93/2011
Data dosar:
16.11.2011
Instanta:
Tribunalul Ilfov
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
procedura insolvenţei – persoane juridice de drept privat
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.06.2017 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Alte soluţii

    În temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 : Închide procedura insolvenţei împotriva debitoarei SC W*** S**. Dispune radierea debitoarei din Registrul Comerţului. În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006: Descarcă pe lichidatorul judiciar VF INSOLVENŢĂ SPRL, de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitor şi averea sa, creditori, titulari de garanţii şi asociaţi. În temeiul art. 135 din Legea nr. 85/2006: Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ilfov şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru efectuarea menţiunii. Definitivă şi executorie. Cu recurs, în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 09.06.2017.

    Hotarare 1690/2017 din 09.06.2017
  • Sedinta din data de 06.06.2017 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    Având nevoie de timp pentru a delibera, amâna pronunţarea pentru data de 09.06.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.06. 2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.06.2017
  • Sedinta din data de 25.05.2017 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    Având nevoie de timp pentru a delibera, amâna pronunţarea pentru data de 06.06.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.05. 2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.05.2017
  • Sedinta din data de 27.04.2017 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    Pentru întocmirea raportului final.

    Incheiere de sedinta din 27.04.2017
  • Sedinta din data de 26.01.2017 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi pentru recuperarea creanţelor

    Incheiere de sedinta din 26.01.2017
  • Sedinta din data de 24.11.2016 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    în vederea continuării procedurii şi a distribuirii sumelor către creditori

    Incheiere de sedinta din 24.11.2016
  • Sedinta din data de 13.10.2016 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    pentru recuperarea sumelor, pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 13.10.2016
  • Sedinta din data de 02.06.2016 la ora 13:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, complinirea obligaţiilor puse în sarcina părţilor la termenele anterioare.

    Incheiere de sedinta din 02.06.2016
  • Sedinta din data de 24.03.2016 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    pentru prezentarea informaţiilor solicitate de către instanţă.

    Incheiere de sedinta din 24.03.2016
  • Sedinta din data de 14.01.2016 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, complinirea obligaţiilor puse în sarcina părţilor, pentru depunerea de înscrisuri.

    Incheiere de sedinta din 14.01.2016
  • Sedinta din data de 08.10.2015 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 08.10.2015
  • Sedinta din data de 29.06.2015 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Încheiere

    Eroare la replicarea datelor. Contactati instanta de judecata pentru mai multe informatii.

    Incheiere de sedinta din 29.06.2015
  • Sedinta din data de 25.06.2015 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea in cauza la data de 29.06.2015. acorda termen pentru continuarea procedurii la data de 08.10.2015, ora 09:00.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.06.2015
  • Sedinta din data de 02.04.2015 la ora 13:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 02.04.2015
  • Sedinta din data de 05.02.2015 la ora 11:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 05.02.2015
  • Sedinta din data de 11.12.2014 la ora 16:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 11.12.2014
  • Sedinta din data de 27.11.2014 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 27.11.2014
  • Sedinta din data de 09.10.2014 la ora 12:30

    Complet: F7
  • Amână cauza

    Pentru ca administratorul statutar al societatii debitoare sa puna la dispozitia lichidatorului judiciar si instantei documentele solicitate de catre instanta.

    Incheiere de sedinta din 09.10.2014
  • Sedinta din data de 06.05.2014 la ora 09:00

    Complet: F8
  • Amână cauza

    Văzând următoarele - termenul reglementat expres de art. 21 alin 1 din legea nr. 85/2006 (,, la fiecare 120 zile judecătorul va stabili un termen pentru continuarea procedurii, in care administratorul judiciar expune in sinteza masurile efectuate in acest interval, cuprinse in rapoartele de activitate,,) - hotărârea nr. 8/ 21.03.2014 a Colegiului de conducere a Tribunalului Ilfov - art. 2 – prin care s-a aprobat repartizarea ciclica a dosarelor de pe completele F8, F8CC,F13,F13 CC din şedinţele de judecata aflate in perioada aprilie –iunie 2014, dosare care ar urma sa primească termen după data de 01.07.2014 , având in vedere transferul judecătorului Nastasie Nicoleta Mirela de la data de 01.07.2014, - dispoziţiile art. 180 alin 1 din codul de procedura civila , potrivit cu care termenele procedurale stabilite de lege sunt intervalele de timp in care poate fi îndeplinit un act de procedura sau in care este interzis sa se îndeplinească un act de procedura - art. 7 din codul de procedura civila alin 1) ,, procesul se desfasoara in conformitate cu dispoziţiile legii,, alin 2) ,, judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor si îndeplinirea obligaţiilor parţilor din proces ,, - ca intre data şedinţei de judecata din 06.05.2014 si data de 01.07.2014 sunt cuprinse zile insuficiente pentru respectarea termenului imperativ prevăzut de art. 21 alin 1 din legea nr. 85/2006 Dispune inaintarea dosarului in vederea repartizării ciclice si stabilirea unui termen in vederea continuării procedurii . Pronunţata in sedinta publica din 06.05.2014 .

    Incheiere de sedinta din 06.05.2014
  • Sedinta din data de 11.02.2014 la ora 09:00

    Complet: F8
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 11.02.2014
  • Sedinta din data de 26.11.2013 la ora 09:00

    Complet: F8
  • Amână cauza

    În vederea continurii procedurii.

    Incheiere de sedinta din 26.11.2013
  • Sedinta din data de 19.09.2013 la ora 09:00

    Complet: F10
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 17.09.2013 la ora 09:00

    Complet: F8
  • Amână cauza

    În vederea continuării procedurii.

    Incheiere de sedinta din 17.09.2013
  • Sedinta din data de 12.09.2013 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 18.04.2013 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 18.04.2013
  • Sedinta din data de 07.02.2013 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii in vederea identificarii unor eventuale bunuri in averea debitorului.

    Incheiere de sedinta din 07.02.2013
  • Sedinta din data de 06.12.2012 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    in vederea emiterii unei adrese catre lichidator spre a preciza daca a identificat bunuri in averea debitoarei.

  • Sedinta din data de 11.10.2012 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    Avand in vederea cererea de angajare a raspunderii personale a administratorului debitoarei Ioja Marinel, Tribunalul dispune formarea unui dosar asociat cu termen la data de 06.12.2012 urmand a se cita debitoarea prin lichidator judiciar si paratul prin BPI si potrivit dispozitiilor codului de procedura civila cu o copie de pe cererea de chemare in judecata si cu mentiunea ca poate formula intampinare. Avand in vederea cererea in anulare formulata de lichidatorul judiciar al debitoarei Tribunalul dispune formarea unui dosar asociat cu termen la data de 22.11.2012 pentru cand se vor cita paratii Ioja Marinel si Fata Ionel Cristi prin BPI si potrivit codului de procedura civila cu o copie de pe actiune si cu mentiunea ca pot formula intampinare. In dosarul de fond, pentru continuarea procedurii Tribunalul amana judecarea cauzei.

  • Sedinta din data de 07.08.2012 la ora 09:00

    Complet: F7-CC
  • Amână cauza

    Admite cererea. Numeste curator special al debitoarei SC W*** S** pe dl. Ioja Marinel, administratorul societatii debitoare. Pronuntata in sedinta publica.

  • Sedinta din data de 28.06.2012 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii si pentru evaluarea bunurilor debitoarei, amana judecarea cauzei.

  • Sedinta din data de 10.05.2012 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Alte soluţii

    În temeiul art. 54 alin 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, aprobă concluziile raportului administratorului judiciar. În temeiul art. 54 alin 5, din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului SC W*** S**. Dispune dizolvarea societăţii debitoare. Constata ca prin sentinta civila nr. 26/19.01.2012, pronuntata de Tribunalul Ilfov a fost ridicat debitorului dreptul de administrare prevazut la art.107 alin.2 lit.a din legea 85/2006. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi trimiterea de notificări tribunalelor din alte judeţe în care debitorul are bunuri în vederea sigilării, în sarcina lichidatorului judiciar. Numeste lichidator judiciar pe VF INSOLVENTA SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege. Ia act de hotararea adunarii creditorilor din 26.04.2012 privind onorariul lichidatorului, respectiv - onorariu lunar de 1000 lei din averea debitorului si onorariu succces de 5% din sumele obtinute din valorificarea bunurilor si din recuperarea creantelor. Stabileşte termen maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii. Dispune întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art. 109 alin 1 şi 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 61 alin 3 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura simplificată, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menţionată la art. 107 alin. 2 lit. e), solicitându-le să înscrie, în termen de 10 zile de la primirea notificării, cereri de creanţă însoţite de documente justificative, debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 28.06. 2012. Executorie. Cu recurs, în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 12.04.2012 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Amână cauza

    In baza disp art 54 alin 3 din Legea 85/2006 dispune citarea creditorilor prin BI pentru 10.05.2012 pentru discutarea raportului administratorului judiciar iar administratorul sa depuna dovada notificarii raportului. Pronuntata in şedinţa Publică.

  • Sedinta din data de 19.01.2012 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Alte soluţii

    Admite cererea creditorului T** L****** I** S*, În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr 85/2006 privind procedura insolvenţei deschide procedura generală împotriva debitorului SC W*** S**, În temeiul art. 47 din lege ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar. Fixează următoarele termene limită: b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului 5.03.2012.c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe 26.03.2012 d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor 11.04.2012 e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor 1.04.2012. Numeşte administrator judiciar provizoriu pe VF Insolventa SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din lege, cu o remuneraţie provizorie de 2000 lei din averea debitorului. Pune în vedere administratorului judiciar îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art.33 alin.7 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art.61 alin.3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului şi ridicarea dreptului de administrare, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art.28 alin.1 lit c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art.36 din lege. Pune în vedere administratorului judiciar să convoace adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor sau membrilor persoane juridice pentru desemnarea administratorului special în termen de maxim 10 zile de la deschiderea procedurii, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 54 alin 1 şi 2 din lege şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 59 din lege. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 12.04.2012, ora 09.00 Definitivă şi executorie. Cu recurs, în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.01.2012

    Hotarare intermediara 26/2012 din 19.01.2012
  • Sedinta din data de 14.12.2011 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Încheiere

    Redeschis dezbaterile cu citarea creditoarei cu menţiunea de a depune certificat eliberat de ORC din care să rezulte sediul , starea, asociaţii/administratorii debitoarei sub sancţiunea prevăzută de art. 155 ind. 1 C.p.c. Fixează termen la data de 19.01.2011 pentru când se citează părţile, creditoarea cu menţiunea de mai sus. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.12.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD