U*** V***** L*****
CondamnatÎn baza art. 461 alin. 1 lit. d) Cod de procedură penală raportat la art. 15 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, admite contestaţia la executare, astfel cum a fost precizată la termenul din 10.11.2011, formulată de către condamnatul URSU VIOREL LUCIAN, în prezent deţinut în Penitenciarul Vaslui. Dispune deducerea din pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni de închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1751/2006 a Judecătoriei Bârlad a: • perioadei de la 12.07.2011-28.07.2011, inclusiv, reprezentând durata arestării provizorii pe teritoriul Spaniei în vederea predării către România; • precum şi a perioadei de la 29.07.2011 la zi, reprezentând durata detenţiei pe teritoriul României. În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 50 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, av. V.B., până la intervenirea în proces a apărătorului ales, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. . Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru condamnat şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.01.2012.
Amână pronunţarea la 27.01.2012 , din lipsă de timp pentru deliberare
amână cauza la 19.01.2012 - solaţii de la autorităţile străine
amână cauza la 8 dec. 2011 - pentru solicitare relaţii de la Judecătoria Bîârlad
amână cauza la 10 nov. 2011 - pentru ataşare copie s.p.
pentru ca petentul să indice motivele contestaţiei.