S******* C***** J******* D* U****** C******
ReclamantD***** I**
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D. I., invocată din oficiu. Respinge cererea. Irevocabilă.
Se emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălceşti spre a înainta, spre consultare, dosarul de urmărire penală nr. 573/P/2008
Se revine adresă către Poliţia oraşului Bălceşti spre a comunica date privind accidentul de circulaţie produs la data de 30.04.2008 în care a fost implicat pârâtul şi numitul P. E., urmând a preciza soluţia dispusă şi a înainta copii de pe actele care s-au întocmit. Se emite adresă către Casa Judeţeană de Pensii Vîlcea spre a comunica dacă pârâtul la data producerii accidentului avea calitate de pensionar.
Se emite adresă către Poliţia oraşului Bălceşti spre a comunica date privind accidentul de circulaţie produs la data de 30.04.2008 în care a fost implicat pârâtul şi numitul P. E., urmând a preciza soluţia dispusă şi a înainta copii de pe actele care s-au întocmit.