M***** G***
PetentI************ J******* D* P****** S******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul Maidan Gica împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CC nr. 7760068 din 01.06.2011 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, ca neîntemeiată. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.12.2011.
Amână pronunţarea la data de 2.12.2011. Pronunţată în şedinţa publică din 25.11.2011.
Se va repeta procedura de citare cu petentul, cu menţiunea de a face dovada imposibilităţii de prezentare la termenul de judecată din data de 30.09.2011, precum şi la acest termen de judecată, printr-un bilet de ieşire din spital având în vedere că adeverinţa medicală este din data de 27.10.2011, sub sancţiunea amendării în caz contrar şi se va cita intimatul, cu menţiunea de a depune la dosar atestatul operatorului radar Boca Ionuţ, iar ambele părţi cu menţiunea că instanţa va viziona CD-ul aflat la dosar. Amână judecarea cauzei la data de 25.11.2011 pentru când se vor propune probe. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28.10.2011.
Ia act de cererea formulată de petent pentru acordarea unui termen întrucât este internat în spital. Se va repeta procedura de citare cu petentul, cu menţiunea de a face dovada imposibilităţii de prezentare la acest termen de judecată, sub sancţiunea amendării în caz contrar şi se va cita intimatul. Amână judecarea cauzei la data de 28.10.2011 pentru când se vor propune probe. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.09.2011.
Încuviinţează cererea de acordare a unui termen formulată de petent. Se va repeta procedura de citare cu petentul, cu duplicat de pe întâmpinare şi se va cita intimatul. Amână judecarea cauzei la data de 30.09.2011 pentru când se vor propune probele. Pronuntata în şedinţa publică, azi, 09.09.2011.