E**** S***** C*******
Recurent CondamnatB***** E******** P***** A* T*********** A****
Intimat PetentAdmite sesizarea Biroului de Executări Penale din cadrul Tribunalului Argeş. În baza art 86/4 alin 2 C.p. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate condamnatei E**** S***** C******* prin sentinţa penală nr 181/11.05.2006 a Tribunalului Argeş definitivă prin neapelare . Dispune executarea acestei pedepse în regim de detenţie potrivit art 57 C.p. În baza art 71 alin 1 şi 2 C.p. interzice inculpatei pe durata executării pedepsei drepturile prev de art 64 alin 1 lit a teza a II-a şi lit b C.p. În baza art 88 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatei perioada arestului preventiv de la 21.01.2005 şi până la 02.06.2005. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocat oficiu Hera Cristina în cuantum de 100 lei conform împuternicirii avocaţiale nr 1386/12.03.2012 se va achita din fondurile MJ. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Martie 2012
Amână judecarea cauzei la data de 22.03.2012. Se emite adresă către Baroul Argeş, în vederea desemnării unui apărător din oficiu care să reprezinte interesele inculpatei. Pronunţată în şedinţa publică, azi 08.03.2012, la Tribunalul Argeş Secţia Penală.
Admite cererea apărătorului inculpatei de amânare a judecării cauzei pentru imposibilitate de prezentare la instanţă. Amână judecarea cauzei la 08.03.2012. Pronunţată în şedinţa publică, azi 21 februarie 2012, la Tribunalul Argeş Secţia Penală.
Admite cererea apărătorului inculpatei de acordare de termen pentru studierea dosarului şi pregătirea apărării. Amână judecarea cauzei la 21.02.2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Ianuarie 2012, la Tribunalul Argeş secţia penală.
Amână judecarea cauzei la 10.01.2012 pentru lipsă de procedură cu intimata inculpată. Se reia procedura de citare cu intimata inculpată. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Decembrie 2011, la Tribunalul Argeş secţia penală.