I**** V*****
Intimat RECLAMANTI**** L*****
Intimat RECLAMANTI**** L*****
Intimat RECLAMANTP******* O******* J*******
Apelant PARATK**** R***
Intimat PARATRespinge apelul declarat de pârâtul P******* O******* J******* împotriva Sentinţei civile nr.1594/PI din 17 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr.579.1/30/2007. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29 iunie 2011.
amână pronunţarea la data de 29.06.2011.
Amână judecarea cauzei la data de 22 iunie 2011, completul III, pentru când reclamanţii intimaţi au cunoştinţă de termenul acordat, vor lua cunoştinţă de motivele de apel şi vor depune la dosar întâmpinare, se vor cita părţile lipsă, intimata K**** R*** cu un exemplar al motivelor de apel şi se va soluţiona cererea de abţinere de la judecarea apelului, formulată de d-na judecător Rujiţa Rambu. Pronunţată în şedinţa publică azi, 25 mai 2011.