M**** E****
Intimat ContestatorV****** C*********
Recurent IntimatRespinge recursul ca nefondat. Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli de judecată către intimată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.11.2011, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 07.11.2011. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.10.2011, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Încuviinţează proba cu înscrisuri pentru părţi şi acordă un nou termen de judecată pentru ca recurentul să depună la dosar înscrisuri. Amână judecarea cauzei la 31.10.2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Octombrie 2011
Citează părţile, recurentul-intimat cu copia întâmpinării şi cu menţiunea de a depune la dosar până la următorul termen de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 97 lei şi 0,15 lei timbru judiciar pentru în ceea ce priveşte contestaţia la executare şi cu suma de 5 lei şi 0,15 lei în ceea ce priveşte cererea de suspendare, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Amână judecarea cauzei la 10.10.2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Iulie 2011