C******* G*******
Recurent RECLAMANTM********* P***** P******** D* P* L**** Î***** C**** D* C****** S* J******* S***** P********** M*******
Recurent PARATM********* A******* N********
Recurent PARATM********* F********* P******
Recurent PARATC******** N******* P***** C********* D************
Intimat PARATAdmite cererea formulată de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, în contradictoriu cu reclamantul Coşneanu Gheorghe, având ca obiect îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 125/PI/20.01.2012, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5790/30/2011 şi, în consecinţă: Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul şi în dispozitivul Sentinţei civile nr. 125/PI/20.01.2012, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5790/30/2011, în sensul că în dispozitivul sentinţei şi în minută, se va trece numele pârâtului, acela de „Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare”, în loc de „Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, astfel cum greşit a fost consemnat. Îndreptarea erorii materiale se va efectua în toate exemplarele Sentinţei civile nr. 125/PI/20.01.2012, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5790/30/2011, precum şi pe minută. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 martie 2012.
pentru studierea întâmpinărilor