C******** I***
ContestatorS* U***** R****** P********* S**
IntimatAdmite cererea. Dispune completarea sentinţei civile nr. 1509/26 noiembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 5817/90/2011, în sensul că: - Încuviinţează onorariul suplimentar în cuantum de 790 lei, solicitat de expertul contabil Diculescu Adriana Alida, prin cererea de la fila 33 din dosar, pentru ,,Raportul suplimentar de expertiză conbtabilă judiciară" înbtocmit pentru termenul din data de 18.06.2013. - Dispune efectuarea plăţii acestui onorariu de către Biroul local de expertize judiciare din cadrul Tribunalului Vâlcea. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 3/2014 din 09.01.2014Admite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1509/26 noiembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 5817/90/2011, în sensul că obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 6590 lei, iar nu 5590 lei, aşa cum s-a menţionat din greşeală. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere indreptare eroare materiala din 09.01.2014Admite acţiunea Dispune anularea deciziei de concediere nr. 134/23.11.2011 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei, prin reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii. Obligă pe pârâtă la plata, către reclamant, a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate, de care reclamantul ar fi beneficiat în absenţa măsurii concedierii. Obligă pe aceeaşi pârâtă la plata, către reclamant, a sporurilor aferente orelor de muncă suplimentară (peste durata programului normal de lucru, în zilele de repaus săptămânal şi în zilele nelucrătoare) şi orelor de noapte, pe perioada 5.12.2008-23.12.2011, în cuantum total de 8186,37 lei, precum şi la plata contravalorii tichetelor de masă, aferente perioadei septembrie-octombrie 2010 şi februarie-decembrie 2011. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 5590 lei. Obligă pe reclamant la plata onorariului de expert, în cuantum de 790 lei, pentru cel de-al doilea raport de completare a expertizei. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 noiembrie 2013
Hotarare 1509/2013 din 26.11.2013Amână pronunţarea la 26 noiembrie 2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.11.2013Amână pronunţarea la 19 noiembrie 2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2013amâna pronunţarea la 12 noiembrie 2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2013Amână judecarea cauzei la 5 noiembrie 2013
Incheiere de sedinta din 08.10.2013amână judecarea cauzei la 8 octombrie 2013
Incheiere de sedinta din 10.09.2013pentru a se depune dovada achitării onorariului de expert.
Incheiere de sedinta din 13.08.2013pentru a se co munica intimatei obiecţiunile depuse la doar de contestator.
Incheiere de sedinta din 16.07.2013amână judecarea cauzei la 16 iulie 2013
Incheiere de sedinta din 18.06.2013Amână judecarea cauzei la 18 iunie 2013
Incheiere de sedinta din 21.05.2013Amână judecarea cauzei la 21 mai 2013 pentru când se vor cita părţile
Incheiere de sedinta din 23.04.2013Amână pronunţarea în cauză la data de 23 aprilie 2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.04.2013Amână pronunţarea în cauză la data de 16 aprilie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2013Amână judecarea cauzei la 9 aprilie 2013 pentru când pune in vedere ambelor părţi prin apărător să depună in scris cu borderou ce probe se mai solicită si ce doresc a se dovedi cu acestea
Incheiere de sedinta din 26.02.2013Amână judecarea cauzei la 26 februarie 2013
Amână judecarea cauzei la 15 ianuarie 2013 pentru ca părţile să ia cunoştinţă de raportul de expertiză.
Amână judecarea cauzei la 18 decembrie 2012 pentru când se va reveni cu adresă expertului
Amână judecarea cauzei la 6 noiembrie 2012 pentru când se va reveni cu adresă exp. Diculescu Adriana Alida.
Amână judecarea cauzei pentru administrarea probatoriului încuviinţat.
Amână judecarea cauzei la 17 iulie 2012 , având in vedere obiectul contestaţiei , termen pentru când se va reveni cu adresă exp. Diculescu Adriana
Incheiere de sedinta din 19.06.2012Amână judecarea cauzei la 19 iunie 2012 pentru când se va reveni cu adresă exp.Diculescu Adriana Alida
Incheiere de sedinta din 22.05.2012Amână judecarea cauzei la 22 mai 2012.
Incheiere de sedinta din 24.04.2012Amână judecarea cauzei la 24 aprilie 2012.
Incheiere de sedinta din 27.03.2012Amână judecarea cauzei la 27 martie 2012 si pune in vedere intimatei prin apărător să depună la dosar înscrisurile
Incheiere de sedinta din 13.03.2012Amână judecarea cauzei la 13 martie 2012 pentru a se depune înscrisuri si interogatorii de către ambele părţi.
Incheiere de sedinta din 14.02.2012Încuviinţează cererea formulată de apărătorul contestatorului si amână judecarea cauzei la 14 februarie 2012 pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare.
Incheiere de sedinta din 17.01.2012