P***** I**
PârâtG******* N******
ReclamantAdmite excepţia insuficientei timbrării a acţiunii, invocată din oficiu. Anulează, ca insuficient timbrată, acţiunea civilă formulată de reclamantul G******* N******, în contradictoriu cu pârâtul P***** I**. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
în vederea achitării taxei judiciare de timbru de către reclamant
ÎN VEDEREA DEPUNERII LA DOSAR A ORIGINALULUI CONTRACTULUI ÎNCHEIAT ÎNTRE RECLAMANT ŞI PÂRÂT, SĂ SE INDICE TEMEIUL DE DREPT AL ACŢIUNII ŞI PREŢUL FINAL AL IMOBILULUI.