S* N***** I******** S**
ReclamantM********* F********* P************** P***** A********** O*********** D* P****** S***** A******** A*********
PârâtA********** N******** A V*********** D******* M*********** B******** P***** A***** S* O********* V*****
PârâtRespinge cererea, ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la 14.09.2012.
Cu privire la cererea de suspendare în baza art. 244 alin.1 pct. 2 C.proc.civ., Curtea va pune în vedere reclamantei să depună înscrisuri doveditoare, respectiv un certificat de grefă din care să rezulte că pe rolul Parchetului de pe lângă ÎCCJ se află dosarul penal nr. 3205/1/2009, să facă dovada împotriva căror învinuiţi s-a început urmărirea penală şi ce infracţiuni au săvârşit,
Având în vedere cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantă pentru imposibilitate de prezentare a apărătorului ales din motive obiective, constatând că este prima cerere în acest sens, o apreciază întemeiată văzând şi dispoz. art. 156 C.proc.civ.,
Va încuviinţa părţilor proba cu înscrisuri ca fiind utilă şi pertinentă cauzei, acestea fiind depuse la dosarul cauzei, în temeiul art. 167 C.pr.civ.Pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor, va amâna cauza,
Pentru a da posibilitatea reclamantei să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării formulată de ANV comunicată la acest termen. Pentru ca pârâtul MFP să depună documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei nr.270/30.09.2010.