G**** A* M***** G*****
InculpatD******* S****** P****** - O*** P******
Parte civilăCondamnă pe inculpatul GMG la pedepsele de: - 2 luni închisoare pentru săv. infr. prev. de art. 108 al. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008 cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 Cpp şi art. 74 al. 1 lit. a, c Cp, art. 76 al. 1 lit. e Cp- - 3 luni închisoare pentru săv. infr. prev. de art. 110 al. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008 cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 şi art. 74 al. 1 lit. a, c Cp, art. 76 al. 1 lit. e Cp. În temeiul art. 33 lit. a Cp, art. 34 lit. b Cp contopeşte pedepsele aplicate inculpatului şi dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 luni închisoare. În temeiul art. 81 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, iar în temeiul art. 82 Cp fixează termen de încercare de 2 ani şi 3 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cp. În temeiul art. 71 Cp interzice inculpatului dr. prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi b Cp, iar în temeiul art. 71 al. 5 Cp suspendă executarea pedepsei accesorii pe perioada termenului de încercare. În temeiul art. 14 Cpp comb. cu art. 346 Cpp şi art. 998-999 C civ. obligă pe inculpat să-i plătească părţii civile Direcţia Silvică Piteşti – Ocolul Silvic Piteşti, suma totală de 748,78 lei cu titlu de despăgubiri civile. În temeiul art. 118 al. 1 lit. b şi al. 4 Cp confiscă de la inculpat suma de 300 lei reprezentând contravaloarea drujbei utilizate de către acesta la săvârşirea infracţiunilor. În temeiul art. 191 Cpp obligă pe inculpat la 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, dintre care 100 lei în faza de urmărire penală şi 200 lei onorariu avocat oficiu avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs.
Se emite adresă către Baroul Argeş pentru desemnarea din oficiu a unui apărător pentru inculpat, potrivit art. 171 Cpp. Amână judecarea cauzei la 06.06.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Mai 2011