S********* Î************* P************* O**
ReclamantŞ***** D* A*** Ş* M****** D*************
PârâtC******** L**** A* O******* D*************
PârâtP******* O******* D*************
PârâtHOT.- Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Olt, pentru membra de sindicat Bumbu Aureliana în favoarea Tribunalului Dolj - secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale. Admite în parte cererea formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Olt şi în consecinţă: Obligă pârâţii să plătească reclamanţilor membrii de sindicat, contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate cu deplasarea acestora de la domiciliu la locul de muncă şi retur, începând cu data de 01.01.2010 şi până la data pronunţării prezentei sentinţe, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge în rest cererea. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.03.2011.
Amână cauza la data de 28.03.2011, având în vedere cererea de amânare a pârâtei Primăria Drăgăneşti-Olt pentru pregătirea apărării.