Z**** L*****
InculpatP******* E**** C*******
Parte civilăIn baza art.178 alin. 1, 2 C.P. condamnă pe inculpatul Z**** L***** la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În temeiul art. 71 cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a II-a, b şi c cod penal. În temeiul art. 81 cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 82 cod penal. În temeiul art. 359 cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În temeiul art. 71 al. 5 cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Admite în parte acţiunea civilă formulată de Popovici Elena Cornelia. În baza art. 14 C.P.P. rap. la art. 346 alin. 1.C.P.P. şi la art. 998-999 cod civil obligă inculpatul Z**** L*****, alături de acesta urmând să răspundă în calitate de asigurator SC Groupama Asigurări SA în baza contractului de asigurare şi a art. 55 din Legea nr. 136/1995, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 172/2004 în limita plafonului maxim prevăzut pentru anul 2005, la plata sumei de 13 000 lei daune morale către partea civilă Popovici Elena Cornelia. În baza art.191 C.P.P. obligă pe inculpat la 900 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.08.2011.
lipsa martor
administrare probe
lipsa martori Tileanu Eugen şi Ploaie Cristina Maria
amână cauza în vederea administrării probelor.
amână cauza pentru a se solicita relaţii de la CSA.