P***** T*****
PetentA************** S******* V********* Ş* P***** S******** A********** A***
IntimatADMIS PLÂNGEREA. ANULAT PROCESUL VERBAL DE CONTRAVENŢIE
Acordă termen de judecată, pentru a se efectua o adresă către intimata ANSVSA- Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa alimentelor Arad şi Circumscripţia Sanitar Veterinară Lipova, pentru a se indica exact care sunt normele, care reglementează concret, fapta ilicită a petentului. De asemenea, pune în vedere petentului, să depună la dosarul cauzei organigrama societăţii sale, sau actul constitutiv, ori statutul, din care să rezulte, ce calitate are în cadrul societăţii, şi dacă magazinul are alt administrator, respectiv gestionar. Citarea părţilor, cu menţiunea că următorul termen de judecată, se pun în discuţie excepţiile vizând lipsa calităţii de contravenient a petentului şi excepţia de nulitate a procesului verbal, precum şi excepţia vizând inadmisibilitatea înlocuirii sancţiunii amenzii, cu cea a avertismentului, invocată de către petent. Citarea părţilor cu menţiunea să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, cu privire la excepţiile invocate de către petent, întrucât nu se mai acorda un alt termen de judecată, pentru acest incident procedural. Amână judecarea cauzei la data de 15 septembrie 2011. Pronunţată in şedinţa publică din 25 august 2011.
Citarea reprezentantei petentului, cu menţiunea să justifice prin act medical, motivele imposibilităţii de prezentare în faţa instanţei Citarea martorului asistent Ştefănescu Viorel, domiciliat în localitatea Lipova, str. Oborului nr.2, bl.80,sc.A, apart.7, jud.Arad, cu citaţie şi mandat de aducere. Amână judecarea cauzei la data de 01 septembrie 2011. Pronunţată in şedinţa publică din 04 august 2011.
T-4.08.2011repetare procedură de citare cu martorul asistent, sub sancţiunea amenzii.
T-18.07.2011 lipsă martor asistent, se citează din nou.Admis cererea de amânare.
T-20.06.2011 pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare.