L*** E***** S******
InculpatE******** C******
Parte civilăG****** C********
Parte civilăE******** C******
Parte civilăE******** C******
Parte civilăROMÂNIA JUDECĂTORIA MORENI-JUDEŢUL DÂMBOVIŢA Dosar nr. 589/262/2011 Hot. 06.03.2012 În baza art.208 alin. 1-209 alin. 1 lit.e) şi i) şi alin. 2 lit.b) Cod penal, condamnă pe inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la 3 ani închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) – teza a doua şi b) Cod penal, pe durata executării pedepsei. În baza art. 61 alin.1 teza a doua Cod penal, revocă liberarea condiţionată dispusă prin sentinţa penală nr.955/10.04.2009 a Judecătoriei Craiova şi contopeşte pedeapsa stabilită prin prezenta sentinţă cu restul de 320 zile, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 9/08.01.2008 a Tribunalului Brăila, în final, acesta urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. Conform art. 14 şi art.346 Cod procedură penală, raportat la art. 998-999 Cod civil anterior, admite acţiunea civilă formulată de părţile civile şi obligă inculpatul să achite părţii civile E.C., suma de 400 lei şi părţii civile G.C.suma de 600 lei, luând act de faptul că prejudiciul a fost recuperat parţial prin restituirea unora dintre bunurile sustrase părţii civile G.C. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la achitarea sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către Statul român. Onorariul avocatului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare.
pentru citare părţi
la data de 14.02.2012 pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere cu însoţitor.
la data de 10.01.2011 pentru a se emite adresă către A.N.P. pentru a se verifica dacă inculpatul este arestat.
la data de 29.11.2011 faţă de lipsa de procedură cu inculpatul şi partea civilă E******** C******.
la data de 01.11.2011 pentru actualiuzare fişei de cazier a inculpatului şi pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere cu însoţitor.
la data de 04.10.2011 pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere cu însoţitor.
Amână cauza la data de 13.09.2011 pentru a se cita părţile şi martorii.
Amână cauza la 28.06.2011 pentru a se cita partea civilă E.C. la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea.
pentru lipsă procedură de citare cu partea civilă.
Pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere cu însoţitor.
Pentru actualizarea fişei de cazier a inculpatului.