S* N**** T**** S**
Recurent PârâtC****** R**** P***** A************ D********** A********* I********* - C*******
Intimat ReclamantDecizie civilă/01.11.2011. Admite recursul. Modifică în tot sentinţa recurată, în sensul că: Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 586,2 lei reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi, pentru comunicarea publică a fonogramelor şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în incinta unităţii, în perioada 01.01.2009-31.12.2010. Respinge ca neîntemeiate capetele de cerere privind penalităţile de întârziere în cuantum de 3,43 lei, calculate "până la data de 15.11.2010, conform facturii fiscale nr.27084/09.10.2009", precum şi capătul de cerere privind actualizarea sumelor datorate, cu indicele de inflaţie. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 163,3 lei. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.11.2011. MC/VN
Amână pronunţarea cauzei pentru data de 01.11.2011. MC/VN.
Încheiere/27.09.2011. Califică calea de atac ca fiind recurs. Termen la 25.10.2011.
Pentru a da posibilitate intimatei să ia cunoştinţă de conţinutul motivelor de apel de la dosarul cauzei, acordă termen la 27.09.2011.