M**** G*******
IntimatI********* N******* D* G******** Ş* D*********** "*** A*****
RecurentEROARE: DOSAR SOLUŢIONAT LA DATA DE 25.06.2012
Admite în parte acţiunea precizată. Obligă pârâta să îndeplinească formalităţile prevăzute de art. 3 din Norma de aplicare a HG 261/2001 aprobată prin Ordinul 352/2001 al Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale, în vederea încadrării în condiţii deosebite a locurilor de muncă din cadrul Laboratorului de RX-Diagnostic-Ambulatoriu de Specialitate şi să depună la Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti documentaţia prevăzută de art. 2 alin. 3 din acelaşi act normativ. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor interese moratorii ca neîntemeiat. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.06.2012.
Repune cauza pe rol pentru asigurarea continuităţii completului de judecată. Acordă termen la 25.06.2012, cu citarea părţilor. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.05.2012.
Amână pronunţarea la data de 14.05.2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.05.2012.
Amână pronunţarea la data de 07.05.2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.04.2012.
pentru a se depune inscrisuri
Amânat pentru a se preciza acţiunea.
Admite cererea de preschimbare de termen. Preschimba termenul de judecata initial acordat la data de 12.12.2011. Dispune citarea partilor. Cu cale de atac o data cu fondul. Pronuntata in sedinta publica, azi 17.10.2011.