Dosar 59237/3/2010 din 29.06.2011

drepturi băneşti disjuns din dosarul nr. 13279/3/2010-DECLINAT


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 59237/3/2010
Data dosar:
29.06.2011
Instanta:
Tribunalul Timiș
Departament:
SECŢIA I-a CIVILĂ
Obiect:
drepturi băneşti disjuns din dosarul nr. 13279/3/2010-DECLINAT
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.12.2011 la ora 9:00

    Complet: C9LM
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamantul SINIDICATUL NAŢIONAL PETROM ENERGIE-în numele membrilor de sindicat Drăghici Irina, cu sediul în Bucureşti, str. C-tin Nacu, nr. 3, sector 2, în contradictoriu cu pârâta S* H************* S*, cu sediul în Bucureşti, str. C-tin Nacu, nr. 3, sector 2, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite, reprezentând diferenţa dintre valoarea actualizată la data plăţii efective a drepturilor salariale majorate ca urmare a aplicării noii valori de bază pentru clasa I de salarizare în valoare de 620 lei pentru perioada ianuarie 2007 – august 2007 şi sumele achitate efectiv de pârâtă cu acest titlu, urmând ca sumele aferente diferenţei să fie reactualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către reclamantă de despăgubiri compensatorii, cuvenite pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale datorate ca urmare a aplicării noii valori de bază pentru clasa I de salarizare în valoare de 620 lei pentru perioada ianuarie 2007 – august 2007, constând în dobânda legală. Obligă pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite, reprezentând diferenţa dintre valoare actualizată, la data plăţii efective a drepturilor salariale majorate ca urmare a aplicării indicilor din grila de salarizare din 01.10.2005, începând cu data de 01.01.2006 şi până la 31.12.2007, urmând ca sumele aferente diferenţei să fie reactualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către reclamantă de despăgubiri compensatorii, cuvenite pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale datorate ca urmare a aplicării indicilor din grila de salarizare din 01.10.2005, începând cu data de 01.01.2006 şi până la 31.12.2007, constând în dobânda legală. Fără cheltuieli de judecată Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 02.12.2011.

  • Sedinta din data de 25.11.2011 la ora 9:00

    Complet: C9LM
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea pt. termenul din 02.12.2011.

  • Sedinta din data de 28.10.2011 la ora 9:00

    Complet: C9LM
  • Amână cauza

    Ia act de modificarea denumirii reclamantului: S********* N******* P***** E******. Comunicarea către reclamant a unui exemplar al întâmpinării pârâtei. Amână judecarea cauzei la data de 25.11.2011, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28.10.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD