S******* D*****
InculpatB***** V*******
Parte vătămatăÎn baza art. 192 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a) Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin.7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S. D. la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 5 (cinci) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu. În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin aceasta. În baza art. 83 alin.1 Cod penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 279/24.09.2008 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul nr. 2978/337/2008, definitivă la data de 07.10.2008 prin neapelare, şi dispune executare în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă, de 2 ani şi 5 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 4 ani şi 5 luni închisoare, cu privare de libertate. În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin aceasta. În baza art. 88 Cod penal, deduce din durata pedepsei aplicate durata reţinerii şi a arestării preventive, de la data de 07.05.2011 până la data de 09.05.2011 inclusiv. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, av. Mureşan Ovidiu (200 lei pentru faza de urmărire penală şi 200 lei pentru faza de judecată) va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Sălaj. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul public şi inculpat şi de la comunicare pentru partea vătămată. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09 noiembrie 2011.
Amânat pronunţarea pentru data de 09.11.2011.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2011