P********* N*** R*****
PetentI************ J******* D* P****** S******
IntimatAdmite excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată din oficiu. Respinge plângerea, formulată de petentul P********* N*** R***** în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie, ca urmare a existenţei autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 4199 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 5933/314/2011, irevocabilă la data de 03 octombrie 2011. Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.11.2011.
Prorogă discutarea excepţiei pentru termenul următor. Amână judecarea cauzei la data de 17 noiembrie 2011 pentru când se vor cita părţile, cu menţiunea de a pune concluzii pe excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de instanţă din oficiu. Pronunţată în şedinţă publică azi 03.11. 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 03 noiembrie 2011 pentru când se vor cita părţile, petentul cu menţiunea de a depune la dosar procesul verbal de contravenţie, iar intimatul cu menţiunea de a depune o copie a procesului verbal de contravenţie, documentaţia care a stat la baza emiterii acestuia precum şi întâmpinare în două exemplare, la dosar fiind un exemplar ilizibil. Pronunţată în şedinţă publică azi 19 septembrie 2011.