R******** I**
InculpatTermen preschimbat
Incheiere de sedinta din 20.12.2011În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic.art. 320/1 alin. 7 C.p.p. condamnă pe inculpatul R******** I**, la o pedeapsă de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. Conform art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal – 3 ani şi 3 luni (pedeapsa + 2 ani). Cu aplic. art. 71 alin. 5 Cod penal. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal. În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2011.