M***** A********
InculpatR** R******* P*** O***** S***** T********
Parte civilăO***** S***** T********
Parte civilăC************* D* P***** H*****
Parte civilăÎn baza art. 108 al.1 lit.a din legea nr. 46/2008 cu aplic. art. 320/1 C.pr.pen. şi art. 63 al.3 C.pen. condamnă pe inculpatul M***** A********, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 500 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. În baza art. 110 al.1 lit.a din legea nr. 46/2008 cu aplic. art. 320/1 C.pr.pen. şi art. 63 al.3 C.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 500 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori. În baza art. 33 lit.a, art. 34 al.1 lit. c C.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea , respectiv amenda penală în cuantum de 500 lei. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe o durată de 1 an ( un an ), ce constituie termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 al.2 C.pen. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării. Constată că partea vătămată RNP Romsilva- Ocolul Silvic Tălişoara, nu s-a constituit parte civilă în cauză. Obligă inculpatul la plata către partea civilă C************* D* P***** H***** , a sumei de 594,3 lei cu titlu de despăgubiri civile – daune materiale , pentru prejudiciul produs şi nerecuperat. Dispune confiscarea specială de la inculpat a toporului folosit de acesta la comiterea faptei . Obligă inculpatul la plata sumei de 260 lei către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu ai inculpatului ( av. Petrican Răzvan Ştefan ) va fi avansată baroului Covasna din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare şi de la comunicare cu inculpatul , partea vătămată, partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.03.2012.
Faţă de lipsa relaţiilor solicitate de la partea vătămată Ocolul Silvic Tălişoara.
În vederea citării în cauză în calitate de parte civilă a Composesoratului de pădure Hăghig i pentru emiterea unor adrese către partea civilă menţionată mai sus şi către partea civilă Ocolul Silvic Tălişoara.