F**** V******
CondamnatAdmite contestaţia contra executării deciziei penale nr.1153 din 6.03.2003 a Curţii Supreme de Justiţie, formulată de condamnata F**** V******, deţinută în Penitenciarul Arad şi în consecinţă: Scade din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată acesteia durata arestării în vederea extrădării din Spania, în perioada 5.05.2009 -14.05.2009. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului de avocaţi Arad a sumei de 100 lei reprezentând onorar avocat din oficiu. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 2 august 2011.
T:02.08.2011 faţă de lipsa relaţiilor solicitate MJ-Serviciul cooperare judiciară în materie penală
T:05.07.2011 În vederea traducerii înscrisului înaintat de Interpol şi pentru îndeplinirea procedurii de citare, pentru a se obţine date cu privire la pedeapsa executată de condamnată pe teritoriul spaniol,
T:23.06.2011 în vederea efectuării unei adrese către Interpol, prin care se solicită să comunice dacă în evidenţele acestora rezultă date conform cărora condamnatul F**** V****** ar fi executat în Spania vreo pedeapsă, iar în caz afirmativ, să se indice modalitatea de executare, în ce context, pentru ce infracţiune, durata executării şi instituţia care i-a aplicat pedeapsa.