C***** L********
InculpatC***** L********
InculpatU******** A**** S******
Parte civilăS******* J******* D* U****** V*****
Parte civilăCondamnă inculpatul C***** L******** la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare, cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, art. 76 lit. e Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 180 al. 2 Cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului şi fixează termen de încercare de 2 ani şi 1 lună, conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. În baza art. 71 al. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui şi obligă inculpatul C***** L******** la plata către aceasta a sumei de 1536,709 lei-despăgubiri materiale şi admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea vătămată, constituită parte civilă, Ungureanu Aurel-Sorin şi obligă inculpatul C***** L******** la plata către aceasta a sumei de 303 lei-despăgubiri materiale şi a sumei de 750 lei-daune morale, respingând restul pretenţiilor ca neîntemeiate. În baza art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.12.2011.
faţă delipsa martorului din lucrări acordă termen la 13 decembrie 2011
faţă de lipsa părţilor şi a martorilor din lucrări acordă termen la 22 Noiembrie 2011
faţă de lipsa părţilor, acordă termen la 18 octombrie 2011