S* S***** S** C* S***** A***
CreditorS* M******* T** S** P*** A************ J*******
DebitorRespinge excepţia perimării acţiunii, invocată din oficiu, ca neîntemeiată. Menţine suspendarea cursului judecării prezentei cauze privind pe creditoarea S.C. SOUDAL S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea SC MARIOVAL TOP S.R.L., până la soluţionarea definitivă a procedurii insolvenţei, în cadrul dosarului civil nr. 53461/3/2010, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 07.07.2020.
Incheiere de sedinta din 07.07.2020În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea pentru data de 07.07.2020, care se va face, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronuntata in sedinta publica azi, 23.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată durata stării de urgenţă.
pentru lipsa procedura
Incheiere de sedinta din 11.02.2020Faţă de lipsa de procedură.
Incheiere de sedinta din 10.12.2019Respinge excep?ia perimării ac?iunii, invocată din oficiu, ca neîntemeiată. Men?ine suspendarea cursului judecării prezentei cauze până la solu?ionarea definitivă a procedurii insolven?ei, în cadrul dosarului civil nr. 28270/3/2011, aflat pe rolul Tribunalului Bucure?ti. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 26.02.2019.
Incheiere de sedinta din 26.02.2019Faţă de lipsa de procedură cu debitoarea.
Incheiere de sedinta din 11.12.2018Respinge sesizarea din oficiu. Menţine suspendarea cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.02.2014.
Incheiere de sedinta din 04.02.2014Admite cererea. Constată suspendată de drept soluţionarea cauzei, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006. Cu recurs pe întreaga durată a suspendării.
Incheiere suspendare din 18.10.2011