B**** N******
ContestatorI** C**** S******
IntimatAdmite plângerea contravenţională.Anulează procesul verbal de contravenţie contestat.
Admite cererea de amânare formulată de contravenient, pentru studierea întâmpinării. Amână judecarea cauzei la data de 07.09.2011 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se va cita martorul asistent Stoian Cristian Petronel din Oraviţa, str. Zona Gării, bl.E11, ap. 310, judeţul Caraş-Severin.
Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de intimată, precum şi cererea de amânare formulată de contravenient, pentru probatoriul testimonial. Contravenientul va depune cu listă prin registratură în termen de 5 zile adresa martorilor Rădulescu Nelu şi Radu Gheorghe în vederea citării acestora sau de ai prezenta personal sub sancţiunea decăderii din probă. Efectuarea de adresă la intimată şi se va solicita să înainteze instanţei documentaţia care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenţie, precum şi adresa, datele de identificare a martorului asistent Stoian Cristian Petronel. Amână judecarea cauzei la data de 15.06.2011 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă.