D******** A***** G******
Intimat ReclamantS* M***** S** M********
Recurent PârâtRespinge excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Admite acţiunea în parte. Dispune stabilirea vechimii în muncă a reclamantului D******** A***** G****** pentru perioada 1 octombrie 2009-1 iunie 2010 când acesta a lucrat ca şofer de tir la societatea pârâtă. Dispune obligarea pârâtei angajatoare la plata către reclamant unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul în perioada 1 octombrie 2009-1 iunie 2010. Respinge capătul de cerere privind obligarea angajatorului la restituirea sumei de 1000 Euro reţinută drept garanţie către reclamant, ca neîntemeiat. Dispune obligarea pârâtei să restituie reclamantului certificatul de naştere, diploma şcolară profesională şi cardul Arr al acestuia. Dispune obligarea pârâtei să achite reclamantului suma de 2337,46 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, admise în parte. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2012.
Din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea la data de 20.09.2012. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 septembrie 2012.
Amână pronunţarea pentru data de 17.09.2012. Pronunţată în şedinţă publică.
Admite cererea de reexaminare. Revine de la amenda judiciară în cuantum de 200 lei aplicată expertului Butnaru Luminiţa prin încheierea de şedinţă din data de 24 aprilie 2012 a Tribunalului Suceava-Secţia civilă în dosarul nr. 5992/285/2010. Irevocabilă. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 iunie 2012.
pentru a da posibiitate apărătorului pârâtei de a lua la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză
lipsă raport de expertiză
înlocuieşte pe d-na expert Butnaru Luminiţa cu d-nul expert Blanaru George
lipsa raportului de expertiză
lipsa raportului de expertiză
lipsa raportului de expertiză
adresă către expertă pentru a proceda la efectuarea expertizei în funcţie de obiecţiunile încuviinţate de către instanţa de judecată
încuviinţare probă cu expertiză contabilă
adresă pârâtei pentru a-şi motiva excepţia invocată
înlocuire martor propus. citare martor
Incheiere de sedinta din 18.11.2011- faţă de lipsa relaţiilor solicitate la termenul anterior de la societatea pârâtp şi în vederea audierii martorului propus
efectuează adresă către pârâtă pentru a depune la dosar inscrisurile solicitate de către reclamant- fila 10 dosar- , încuviineţează proba testimonială , martorul urmând a fi citat şi pârâta cu duplicat de pe interogatoriu , cu menţiunea de a răspunde în scris
- pentru administrare probe