S* A***** S* A***
ReclamantA****** N*** D* A*** F****** -**** G*** D* A*** A M****** C************
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S* A***** S* A*** şi dispune restituirea către aceasta a sumei de 100.000 lei, depusă drept cauţiune în dosarul nr.59/59/2011 al Curţii de Apel Timişoara, plătită conform recipisei seria TA nr.1769598 eliberată în data de 09.02.2011 de către CEC Bank – Sucursala Arad. Pronunţată în şedinţa publică din 28.06.2011.---Î.C.C.J. DOSAR NR.59/59/2011, D.C. NR.2646/10.05.2011, RESPINGE RECURSUL , A.V. 28.09.2011.
Suspendat în baza dispoziţiilor art.155 ind.1 Cod procedură civilă
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. AMARAD S.A. Arad în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI BUCUREŞTI. Dispune suspendarea executării Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 1138550/25.11.2010 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond. Fără cheltuieli de judecată, nesolicitate. Executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
admite cererea de preschimbare a termenului de judecata