Z***** M*****
Apelant InculpatDec 361/A Admite apelul formulat de apelantul inculpat Z***** M*****, împotriva sentinţei penale nr.475/10.06.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală, în dosar nr. 11875.01/3/2008. Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi în fond, rejudecând: Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Z***** M***** pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.2 al.1 şi 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p şi art.75 lit. a C.p., de la 20 ani închisoare la 13 ani închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art.192 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs.
AMANA PRONUNTAREA LA 30.11.2011
lipsa aparare
lipsa aparare
Admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Leontina Cişmaşiu. Completul se întregeşte cu judecătorul din planificarea de permanenţă, conform Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. Menţine termenul acordat de 27.09.2011.