S*** G*******
IntimatC*** J******** D* P***** C*******
RecurentRespinge recursul, ca nefondat. Irevocabilă.
După deliberare, apreciază că în cauză se impune amânarea pricinii în vederea emiterii unei adrese către recurenta-pârâtă C*** J******** D* P***** C*******, cu solicitarea de a ne comunica copia dosarului de pensionare întocmit pe numele intimatului-reclamant S*** G*******. Faţă de aceste considerente, va amâna judecata pricinii, cu citarea intimatului-reclamant S*** G*******, dată la care recurenta-pârâtă C*** J******** D* P***** C******* are termen în cunoştinţă, în raport de dispoziţiile art.88 alin.51 raportat la art.153 alin.1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.202/2010, dat fiind faptul că dovada de îndeplinire a procedurii cu aceasta aflată la dosar-fila 5 poartă semnătura funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei, ştampila instituţiei citate precum şi precizarea că prin înmânarea citaţiei, sub semnătură de primire, personal sau prin reprezentant legal sau convenţional, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoştinţă şi termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânată.