C******** I********* D* I********* M***** M*******
LichidatorS* H**** A****** S**
DebitorD*** C***
CreditorM********* C*** N*****
CreditorAprobă raportul final privind închiderea procedurii insolvenţei, formulată de lichidatorul judiciar Cabinetul individual de insolvenţă M.M. în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei SC H.A. SRL, şi, în consecinţă: Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei. Dispune radierea debitoarei din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a jud. Cluj şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Încuviinţează onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 LEI, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006. Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27 octombrie 2011.
Hotarare 5706/2011 din 27.10.2011In vederea convocarii Adunarii Creditorilor cu privire la raportul final
Continuarea procedurii de insolvenţă a debitoarei. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 8 septembrie 2011, sala 249, ora 11,00, pentru când atrage atenţia lichidatorului judiciar să depună în termen util raportul de activitate, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare.
Ia act de faptul că nu s-au formulat opoziţii împotriva încheierii comerciale nr. 378/ 2011. De asemenea, având în vedere că nu s-au depus contestaţii împotriva tabelului preliminar al creanţelor, ia lua act de depunerea tabelului preliminar al creanţelor, iar conform prev.art.74 alin.1 din Legea nr.85/2006 va dispune afişarea tabelului definitiv al creanţelor la uşa instanţei. În vederea valorificării bunurilor din averea debitoarei, Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 26 mai 2011, sala 249, ora 11,00.
Admite cererea formulată de debitoarea S* H**** A****** S** prin lichidator Cabinetul Individual de Insolvenţă MĂGDAŞ MARILENA pentru deschiderea procedurii insolvenţei. Dispune deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată împotriva debitoarei S* H**** A****** S**, J12/3748/2005 şi desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu Cabinetul Individual de Insolvenţă MĂGDAŞ MARILENA care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr. 85/2006. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006. Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaţilor. Dispune comunicarea prezentei instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligaţie fiind în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar, toate informaţiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum şi lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar provizoriu sub sancţiunea prevăzută de art.48 alin.2 din Legea nr. 85/2006. Dispune comunicarea prezentei creditorilor, debitoarei, D.G.F.P. Cluj, O.R.C. de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării menţiunii, publicarea într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor la data de 3 martie 2011, termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 17 martie 2011, termenul pentru depunerea contestaţiilor cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar, de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar şi termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 31 martie 2010. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006. Fixează termen limită pentru depunerea opoziţiilor împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei, la data de 15 martie 2011, precum şi termenul în vederea soluţionării acestora, la data de 31 martie 2011, sala 249, ora 11. Definitiva si executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27 ianuarie 2011.
Hotarare 378/2011 din 27.01.2011