Z***** I* T*****
PetentZ***** R*****
PetentRespinge cererea ca neîntemeiată. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.12.2011.
Incheiere finala dezinvestire din 08.12.2011Se va reveni cu adrese către petenţi în sensul filelor 17 şi 18 dosar. Amână cauza, în vederea depunerii relaţiilor solicitate, la data de 8 decembrie 2011, ora 08,30. Dată în şedinţă publică azi, 10 noiembrie 2011.
Revine cu adrese către petenţi în sensul filelor 10 şi 11 dosar. Amână cauza, în vederea depunerii relaţiilor solicitate, la data de 10 noiembrie 2011, ora 08,30. Dată în şedinţă publică azi, 13 octombrie 2011.
Adresă către petenţi pentru a depune la dosar declaraţii că nu au beneficiat de ajutor public în materie judiciară în ultimele 12 luni, iar în cazul în care au beneficiat, să indice cuantumul acestui ajutor; de asemenea, li se va pune în vedere să depună copiile cărţilor de identitate, să indice cuantumul net al veniturilor lunare realizate şi dovezi în acest sens, eventual copii ale cupoanelor de pensie, precum şi să precizeze dacă fiica Ciobanu Gabriela şi nepoata Ciobanu Jessica Isabela realizează venituri, iar în caz afirmativ să indice cuantumul acestora. Adresă către Casa Judeţeană de Pensii Suceava pentru a comunica veniturile nete obţinute de petenţi cu titlu de pensie în ultimele 2 luni. Adresă către DGFP Suceava pentru a comunica dacă petenţii figurează în baza de date cu venituri impozabile, iar în caz afirmativ, să indice cuantumul net al acestora, precum şi sursa veniturilor. Amână cauza, în vederea depunerii relaţiilor solicitate, la data de 13 octombrie 2011, ora 08,30. Dată în şedinţă publică azi, 8 septembrie 2011.