Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul Iacobuţă Florin-Radu, şi în consecinţă: Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 1866 din 1 iunie 2012 a Judecătoriei Roman, irevocabilă prin decizia civilă nr. 708/RC din 9 decembrie 2014 a Tribunalului Neamţ (dosar nr. 6026/291/2011), în sensul că la componenţa lotului nr. 2, în ceea ce priveşte suprafaţa de 7200 mp, teren arabil situat la nr. topografic 5/54/1 (pag. 8), se va face menţiunea că aceasta este situată în intravilan şi nu în extravilan, cum din eroare s-a trecut. Celelalte menţiuni ale sentinţei rămân neschimbate. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu azi, 17 aprilie 2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 17.04.2019Admite, astfel cum a fost modificată, acţiunea civilă de ieşire din indiviziune formulată de reclamanţii Iacob Constantin, domiciliat în mun. Iaşi, B-dul Independenţei, nr. 18, bl. Y1, ap. 4, Vasilescu Maria, domiciliată în com. Oniceni, jud. Neamţ, Răducanu Emilia, domiciliată în mun. Iaşi, str. Vasile Lupu, nr. 100A, bl. P3, sc. A, ap. 2, Grigoriţă Elena, domiciliată în mun. Iaşi, str. Eternitate, nr. 82D, sc. D, ap. 8, Iacobuţă Florin-Radu, domiciliat în mun. Iaşi, Piaţa Voievozilor, nr. 10, bl. X9, ap. 4, şi Nistor Florentina-Elena, domiciliată în mun. Iaşi, str. Hanciuc, nr. 3, bl. 384P4, sc. A, ap. 12, împotriva pârâtelor Balaur Maria-Magdalena, domiciliată în mun. Iaşi, Calea Galata, nr. 13, bl. F1D, sc. D, ap. 2, şi Creţu Elena, domiciliată în mun. Iaşi, Calea Galata, nr. 12, bl. E4A, sc. C, ap. 1, şi în consecinţă: Constată deschisă succesiunea după defuncta Iacob V. Elena, cu ultimul domiciliu în com. Oniceni, jud. Neamţ, prin decesul acesteia, survenit la 9 martie 2002. Constată că masa succesorală rămasă după defuncta Iacob V. Elena se compune din următoarele bunuri imobile: A. – suprafaţa totală de 4 ha 7204 mp, teren situat pe raza com. Oniceni şi Bozieni, înscris în titlul de proprietate nr. 42/39 din 10 noiembrie 1995 eliberat de Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în valoare expertizată de 34.740 RON, dispus după cum urmează: - în extravilan (com. Oniceni): - suprafaţa de 8200 mp, teren arabil situat în pct. „Mihăiasa”, la nr. topografic 27/446/4, cu vecinii: la nord – S.C. Agrocomplex S.A. Cuci, la est – drum exploatare, la sud – Iacob V. Elena, Cocea Gh. Neculai, iar la vest – moşt. def. Larion Neculai, în valoare expertizată de 2.000 RON; - suprafaţa de 5000 mp, teren arabil situat în pct. „Jogină”, la nr. topografic 25/407/8, cu vecinii: la nord – pădurea statului, la est – Pătrăceanu V. Gheorghe, la sud – Iacob V. Elena, iar la vest – Grumăzescu T. Diolina, în valoare expertizată de 1.250 RON; - în intravilan: - suprafaţa de 1 ha, teren arabil situat în com. Bozieni, la nr. topografic 9/177/1, cu vecinii: la nord – Iacob V. Elena, la est – Cocea Gh. Neculai, la sud – drum comunal, iar la vest – Iacob Gh. Maria, în valoare expertizată de 8.000 RON; - suprafaţa de 2104 mp, teren arabil situat în com. Bozieni, la nr. topografic 9/178/2, cu vecinii: la nord – Boz Natalia, la est – Iacob Aglaia, la sud – drum comunal, iar la vest – Cocea Gh. Neculai, în valoare expertizată de 1.680 RON; - suprafaţa de 7200 mp, teren arabil situat în com. Oniceni, la nr. topografic 5/54/1, cu vecinii: la nord – drum judeţean, la est – canal desecare, la sud – moşt. def. Ciobanu Toader, iar la vest – Ghenade Gheorghe, în valoare expertizată de 5.760 RON; - suprafaţa de 3500 mp, teren arabil situat în com. Oniceni, la nr. topografic 5/67/1, cu vecinii: la nord – Ghenade Gheorghe, la est – Agache I. Ion, la sud – pârâul Bîrlad, iar la vest – Agache N. Neculai, în valoare expertizată de 2.100 RON; - suprafaţa de 5800 mp, teren arabil situat în com. Oniceni, la nr. topografic 7/264/1, cu vecinii: la nord – Botez C. Vasile, la est – Achiţei Vasile, la sud – Anton C. Vasile, iar la vest – drum exploatare, în valoare expertizată de 4.640 RON; - suprafaţa de 5400 mp, teren curţi-construcţii (810 mp) şi arabil (4590 mp) situat în com. Oniceni, la nr. topografic 3/90/1 şi 2, cu vecinii: la nord – drum judeţean, la est – Vasilescu Filip, la sud – Botez C. Vasile, iar la vest – Ciobanu T. Vasile, în valoare expertizată de 9.310 RON; B. – suprafaţa de 5300 mp, teren cu vegetaţie forestieră situat în extravilanul satului Lunca, com. Oniceni, jud. Neamţ, în pct. „Piscul Paiului”, la nr. topografic 23/538/89, cu vecinii: la nord – Ciobanu Maria, la est – drum exploatare, la sud – Procope Lucian, iar la vest – moşt. def. Lupu Amariei Ion, în valoare expertizată de 1.590 RON, înscris în titlul de proprietate nr. 42/435 din 2 iunie 1994 eliberat de Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor; C. – construcţiile amplasate pe suprafaţa de 810 mp, teren curţi-construcţii situat în intravilanul satului Oniceni, com. Oniceni, jud. Neamţ, la nr. topografic 3/90/1, cu vecinii: la nord – drum judeţean, la est – Vasilescu Filip, la sud – Botez C. Vasile, iar la vest – Ciobanu T. Vasile, înscris în titlul de proprietate nr. 42/39 din 10 noiembrie 1995 eliberat de Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, respectiv: - casă de locuit edificată în anul 1925 din chirpici, acoperită cu azbociment ondulat, compusă din 4 camere, în suprafaţă utilă de 61,68 mp şi valoare expertizată de 9.346 RON; - anexă gospodărească cu destinaţia magazie, edificată din scânduri şi acoperită cu azbociment ondulat, compusă dintr-o încăpere, în suprafaţă utilă de 8,96 mp şi valoare expertizată de 430 RON; - anexă gospodărească cu destinaţia coteţ pentru animale, edificată din rigle de lemn şi acoperită cu carton bitumat, în suprafaţă utilă de 5,86 mp şi valoare expertizată de 140 RON. Valoarea masei succesorale rămase după defuncta Iacob V. Elena este de 46.246 RON. Constată că la succesiunea defunctei Iacob V. Elena vin părţile, după cum urmează: - reclamanţii Iacob Constantin, Vasilescu Maria, Răducanu Emilia şi Grigoriţă Elena, în calitate de fiu şi fiice, cărora li se cuvine cota-parte indiviză de câte 1/7 din masa succesorală, potrivit art. 669 din vechiul Cod civil, ceea ce valoric reprezintă câte 6.606,57 RON; - reclamanta Nistor Florentina-Elena, în calitate de succesoare legală (ca fiică) a defunctei Boroda Eugenia, decedată la 28 septembrie 2009, fiică a lui de cujus, căreia i se cuvine prin retransmitere cota-parte indiviză de 1/7 din masa succesorală, potrivit art. 669 din vechiul Cod civil, ceea ce valoric reprezintă 6.606,57 RON; - reclamantul Iacobuţă Florin-Radu, în calitate de succesor legal (ca fiu) al defunctei Iacobuţă Didina, decedată la 14 aprilie 2002, fiică a lui de cujus, căruia i se cuvine prin retransmitere cota-parte indiviză de 1/7 din masa succesorală, potrivit art. 669 din vechiul Cod civil, ceea ce valoric reprezintă 6.606,57 RON; - pârâtele Balaur Maria-Magdalena şi Creţu Elena, în calitate de succesoare legale (ca fiice) ale defunctului Iacob Valeriu-Sorin, decedat la 23 februarie 2010, succesor în calitate de fiu al defunctului Iacob Ioan, decedat la 25 mai 1989, fiu al lui de cujus, cărora li se cuvine împreună prin reprezentare cota-parte indiviză de 1/7 din masa succesorală, potrivit art. 669 din vechiul Cod civil, ceea ce valoric reprezintă 6.606,57 RON împreună. În temeiul art. 6731-67314 Cod proc. civilă, art. 669-686 NCC şi art. 1143 NCC, dispune ieşirea din indiviziunea existentă asupra succesiunii defunctei Iacob V. Elena prin formarea şi atribuirea de loturi, după cum urmează: Lotul nr. 1 se atribuie în indiviziune pârâtelor Balaur Maria-Magdalena şi Creţu Elena şi se compune din: - suprafaţa de 2104 mp, teren arabil intravilan situat în com. Bozieni, la nr. topografic 9/178/2, cu vecinii: la nord – Boz Natalia, la est – Iacob Aglaia, la sud – drum comunal, iar la vest – Cocea Gh. Neculai, în valoare expertizată de 1.680 RON; - suprafaţa de 3500 mp, teren arabil intravilan situat în com. Oniceni, la nr. topografic 5/67/1, cu vecinii: la nord – Ghenade Gheorghe, la est – Agache I. Ion, la sud – pârâul Bîrlad, iar la vest – Agache N. Neculai, în valoare expertizată de 2.100 RON; - suprafaţa de 5300 mp, teren cu vegetaţie forestieră situat în extravilanul satului Lunca, com. Oniceni, jud. Neamţ, în pct. „Piscul Paiului”, la nr. topografic 23/538/89, cu vecinii: la nord – Ciobanu Maria, la est – drum exploatare, la sud – Procope Lucian, iar la vest – moşt. def. Lupu Amariei Ion, în valoare expertizată de 1.590 RON. Valoarea lotului atribuit în indiviziune pârâtelor Balaur Maria-Magdalena şi Creţu Elena este de 5.370 RON. Lotul nr. 2 se atribuie în indiviziune reclamanţilor Iacob Constantin, Vasilescu Maria, Răducanu Emilia, Grigoriţă Elena, Nistor Florentina-Elena şi Iacobuţă Florin-Radu, în cote-părţi indivize de câte 1/6 fiecare, şi se compune din: - suprafaţa de 8200 mp, teren arabil extravilan situat în pct. „Mihăiasa”, la nr. topografic 27/446/4, cu vecinii: la nord – S.C. Agrocomplex S.A. Cuci, la est – drum exploatare, la sud – Iacob V. Elena, Cocea Gh. Neculai, iar la vest – moşt. def. Larion Neculai, în valoare expertizată de 2.000 RON; - suprafaţa de 5000 mp, teren arabil extravilan situat în pct. „Jogină”, la nr. topografic 25/407/8, cu vecinii: la nord – pădurea statului, la est – Pătrăceanu V. Gheorghe, la sud – Iacob V. Elena, iar la vest – Grumăzescu T. Diolina, în valoare expertizată de 1.250 RON; - suprafaţa de 1 ha, teren arabil intravilan situat în com. Bozieni, la nr. topografic 9/177/1, cu vecinii: la nord – Iacob V. Elena, la est – Cocea Gh. Neculai, la sud – drum comunal, iar la vest – Iacob Gh. Maria, în valoare expertizată de 8.000 RON; - suprafaţa de 7200 mp, teren arabil extravilan situat în com. Oniceni, la nr. topografic 5/54/1, cu vecinii: la nord – drum judeţean, la est – canal desecare, la sud – moşt. def. Ciobanu Toader, iar la vest – Ghenade Gheorghe, în valoare expertizată de 5.760 RON; - suprafaţa de 5800 mp, teren arabil intravilan situat în com. Oniceni, la nr. topografic 7/264/1, cu vecinii: la nord – Botez C. Vasile, la est – Achiţei Vasile, la sud – Anton C. Vasile, iar la vest – drum exploatare, în valoare expertizată de 4.640 RON; - suprafaţa de 5400 mp, teren curţi-construcţii (810 mp) şi arabil (4590 mp) situat în com. Oniceni, la nr. topografic 3/90/1 şi 2, cu vecinii: la nord – drum judeţean, la est – Vasilescu Filip, la sud – Botez C. Vasile, iar la vest – Ciobanu T. Vasile, în valoare expertizată de 9.310 RON; - construcţiile amplasate pe suprafaţa de 810 mp, teren curţi-construcţii situat în intravilanul satului Oniceni, com. Oniceni, jud. Neamţ, la nr. topografic 3/90/1, cu vecinii: la nord – drum judeţean, la est – Vasilescu Filip, la sud – Botez C. Vasile, iar la vest – Ciobanu T. Vasile, respectiv: a. - casă de locuit edificată în anul 1925 din chirpici, acoperită cu azbociment ondulat, compusă din 4 camere, în suprafaţă utilă de 61,68 mp şi valoare expertizată de 9.346 RON; b. - anexă gospodărească cu destinaţia magazie, edificată din scânduri şi acoperită cu azbociment ondulat, compusă dintr-o încăpere, în suprafaţă utilă de 8,96 mp şi valoare expertizată de 430 RON; c. - anexă gospodărească cu destinaţia coteţ pentru animale, edificată din rigle de lemn şi acoperită cu carton bitumat, în suprafaţă utilă de 5,86 mp şi valoare expertizată de 140 RON. Valoarea lotului atribuit în indiviziune reclamanţilor Iacob Constantin, Vasilescu Maria, Răducanu Emilia, Grigoriţă Elena, Nistor Florentina-Elena şi Iacobuţă Florin-Radu este de 40.876 RON. Schiţele anexă raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topometrie, în ceea ce priveşte varianta I de lotizare propusă de expert (filele 97-98), fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Obligă pe fiecare din reclamanţii Iacob Constantin, Vasilescu Maria, Răducanu Emilia, Grigoriţă Elena, Nistor Florentina-Elena şi Iacobuţă Florin-Radu să plătească pârâtelor Balaur Maria-Magdalena şi Creţu Elena suma de 206,09 RON, reprezentând sultă egalizatoare. Obligă pârâtele Balaur Maria-Magdalena şi Creţu Elena împreună să plătească fiecăruia din reclamanţii Iacob Constantin, Vasilescu Maria, Răducanu Emilia, Grigoriţă Elena, Nistor Florentina-Elena şi Iacobuţă Florin-Radu suma de câte 121,07 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 1 iunie 2012.
Hotarare 1866 din 01.06.2012