I******** I****
LichidatorA******
CreditorD*** S******
CreditorS* I****** W**** I***** E***** S**
DebitorFaţă de înscrisurile depuse la dosar, în temeiul dispoziţiilor art. 138 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, va dispune formarea unui dosar asociat, cu termen de judecată la data de 17 ianuarie 2012, ce va avea drept obiect cererea de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator al debitorului, în care calitatea de pârât o vor avea numitul Grossu Constantin, cu domiciliul în Municipiul Fălticeni, B-dul 2 Grăniceri, bl. 30, sc. B, ap. 10, Jud. Suceava. Îi va pune în vedere lichidatorului judiciar să facă dovada comunicării către creditori a raportului final şi a publicării acestuia în Buletinul procedurilor de insolvenţă, urmând a proroga discuţiile asupra propunerii de închidere a procedurii pentru termenul de judecată viitor. Faţă de dispoziţiile art. 255 alin. 1 din Legea nr. 7/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2008 privind Codul civil, respectiv modificările aduse art. 35 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin art. 215 din aceeaşi lege, văzând şi Hotărârea nr. 61/28 septembrie 2011 a Colegiului de conducere a Tribunalul Suceava, va dispune transferul cauzei la Secţia civilă a Tribunalului Suceava.
În vederea continuării procedurii
Admite cererea. Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă faţă de debitoarea. Desemnează lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă I******** I**** Suceava. Cu recurs.