C****** I********* D* I********* G******** V********
ReclamantA********* M** A**
PârâtA********* D******
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele încheierii din data de 17.11.2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr.6097/101/2009/a1, în sensul că se va trece „instanţa urmează să o admită, ca fiind întemeiată, având în vedere că din nota de calcul a expertului a rezultat suma de 1680 lei şi s-a aprobat anterior suma de 1000 lei” în loc de „instanţa urmează să o admită, ca fiind întemeiată, având în vedere că din nota de calcul a expertului a rezultat suma de 1680 lei şi s-a achitat suma de 1000 lei”. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.06.2011.
Termen pentru a se soluţiona recursul la Curte de Apel Craiova.
Admite acţiunea formulată de C****** I********* D* I********* G******** V********, lichidator judiciar al SC WAJIHA SRL împotriva pârâţilor Abu Halima M.S. Ali şi Abu Halima Daniela. Obligă pârâţii, în solidar, să suporte din averea personală pasivul neacoperit al debitoarei SC WAJIHA SRL până la concurenţa sumei de 164.404,09 lei. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică ,azi, 09.03.2010, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Termen pentru a se comunica răspunsul la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.