M***** M***** R****
InculpatÎn temeiul art.159 Cod procedură penală raportat la art. 155 Cod procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov. Dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului M***** M***** R**** pe o durată de 20 de zile, respectiv de la data de 22 noiembrie 2011 până la 11 decembrie 2011, inclusiv. Dispune avansarea şi plata, din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti-oficii a onorariului apărătorului din oficiu al inculpatului. În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Dată în Cameră de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.11.2011, ora 13,10.