O**** L******
Recurent ReclamantP******* C****** D*****
Intimat PârâtS********* A************* P****** F**** L****
Intimat Pârât - Intervenient în numele altei persoaneŞedinţa din CAmera de Consiliu/ Completul compus din jud.A.RĂESCU, G. COMĂNESCU,D. VIJLOI/ Admite cererea. Lămureşte dispozitivul deciziei civile nr. 2004/26.03.2012 a Curţii de Apel Craiova în sensul că obligă pârâtul intimat la plata către recurenta reclamantă a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi recalculate de care a fost lipsită începând cu data de 21.06.2011 până la reintegrarea efectivă. Irevocabilă.
Repune cauza pe rol. Acordă termen la data de 17.09.2012,cu citarea părţilor.
Termen 3.09.2012 pt. a se efectua adresă în vederea înaintării dosarul de fond.
Şedinţa din Camera de Consiliu /pentru a se cita părţile conform art. 281 ind. 1 Cod procedură civilă.
Dec. 2003 A R Admite recursul. Modifică sentinţa în sensul că admite acţiunea şi anulează Raportul de evaluare nr. 442/30.01.2009 şi Dispoziţia nr. 267/06.03.2009 emisă de Primarul com. Drănic. Dispune reintegrarea reclamantei în funcţia din care a fost eliberată şi obligă pârâtul intimat la plata către aceasta a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi recalculate de care a fost lipsită de la eliberarea din funcţie până la reintegrarea efectivă.Admite cererea de intervenţie accesorie. Irevocabilă.
Încheiere/amână pronunţarea 26.03.2012
amânat, pentru a se verifica susţinerea reprezentantului intimatului pârât la acest termen de judecată
termen pentru angajare aparator
Respinge recursul.Irevocabilă.
Incheiere/Amână pronunţarea la data de 31.05.2011
Amână cauza pentru observarea înscrisurilor depuse.
T: 03.05.2011
încheiere/termen 5 aprilie 2011 pt. a se depune de către Primarul com. Drănic un extras al registrului din 3.02.2009 privind procesele verbale referitoare la reclamantă.
pentru angajare apărător