Dosar 611/308/2011 din 07.03.2011

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 611/308/2011
Data dosar:
07.03.2011
Instanta:
Judecătoria Sighișoara
Departament:
Civil_Penal_CC
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.09.2011 la ora 08:30

    Complet: Complet 4
  • Anulat

    Admite excepţia nelegalei timbrări a acţiunii, invocate în cauză de către pârâtul Consiliul local al Municipiului Sighişoara prin reprezentant convenţiuonal, şi-n consecinţă: Dispune anularea ca netimbrată a acţiunii civile a reclamantei Compania Naţională "Loteria Română" SA în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local al municipiului Sighişoara şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, pentru constatare drept de proprietate imobiliară, ş.a. Lasă nesoluţionate restul excepţiilor ridicate în cauză. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 30 septembrie 2011, în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 29.09.2011 la ora 08:30

    Complet: Complet 4
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 260 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 30 septembrie 2011, orele 15,00, în şedinţă publică. Părţile pot depune concluzii scrise. Pronunţată azi, 29 septembrie 2011, în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 16.06.2011 la ora 08:30

    Complet: Complet 4
  • Amână cauza

    X Recitarea reclamantei şi de la sediul procesual ales , precum şi de la sediul său social, cu menţiunea că are obligaţia şi achite taxa judiciară de timbru în valoare de 2.351 lei şi timbru judiciar de 4,7 lei , sub sancţiunea anulării ca netimbrată a acţiunii . Funcţie de îndeplinirea sau nu a acestei obligaţii instanţa va invoca sau nu excepţia nelegalei timbrări a acţiunii . Recitat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - DGFP Mureş. Amână judecarea cauzei la 29 septembrie 2011 .

  • Sedinta din data de 12.05.2011 la ora 08:30

    Complet: Complet 4
  • Amână cauza

    Pentru legala timbrare a acţiunii şi în vederea comunicării întâmpinărilor depuse la dosar, acordă termen de judecată la data de 16.06.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD