G***** A****
Recurent ReclamantA************ N******** "***** R****** - D******* A***** M****
Intimat PârâtAdmite în parte recursul declarat de reclamanta G.A. împotriva sentinţei civile numărul 3145 din 1.10.2010 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar numărul 6150/117/2009, pe care o modifică în parte în sensul că anulează decizia nr. 114/9.09.2008 emisă de pârâta A.N.A.R.-D.A. Mureş. Dispune reintegrarea reclamantei pe postul şi funcţia deţinută anterior concedierii. Obligă pârâta să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Înlătură obligaţia pârâtei de a plăti reclamantei drepturile salariale pentru perioada de preaviz aferentă concedierii. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4.200 lei cheltuieli de judecată parţiale la fond. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţă. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 8.04.2011.
Amână pronunţarea pentru data de 08.04.2011.
Amână pronunţarea pentru data de 06.04.2011.