S************* R****** D* R*** T*****
ReclamantM******** C******* - L****
PârâtM******** C*******
PârâtAdmite excepţia perimării cererii , invocată din oficiu de instanţă. În temeiul art. 248 şi art. 252 C.proc.civ. constată perimată cererea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Hotarare 1950/2013 din 22.02.2013suspendă judecata în temeiul art. 155 ind.1 cod procedură civilă.
Având în vedere procedura de citare nelegal îndeplinită cu pârâta Melintiori Cătălina, va dispune a se emite adresă către reclamantă prin care i se va pune în vedere să indice domiciliul actual al pârâtei sub sancţiunea suspendării cauzei în temeiul art.155/1 Cod procedură civilă şi să ne comunice dacă administratorul judiciar îşi însuşeşte acţiunea.
Având în vedere domiciliul indicat de S.P.C.L.E.P. Botoşani, va dispune ciatrea acesteia la adresa indicată.
Având în vedere că pentru reclamantă este desemnat administrator judiciar, va dispune emiterea unei adrese către aceasta prin care se va solicita să precizeze dacă acţiunea formulată este însuşită de administratorul judiciar şi să depună înscris la dosar în acest sens. Faţă de lipsa de procedură cu pârâta M******** C*******, se va emite adresă către S.P.C.L.E.P. Botoşani prin care se va solicita să ne comunice domiciliul actual al acesteia.
pentru a se propune probe.