M**** V******
Parte civilăM**** E******
InculpatS******* J******* D* U****** Z****
Parte civilăS******** J******* D* A******** S****
Parte civilăS*** A**** L** S*****
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art.184 alin.2 şi 4 Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.7 Cod procedură penală şi a art.74 alin.1 lit. a) şi c) Cod penal raportat la art.76 alin.1 lit. e) teza I Cod penal, condamnă pe inculpatul M.E. la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art.71 alin.1 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 3 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal. În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal. În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate . Constată că în baza art.347 C.p.p. raportat la art. 320 ind.1 alin.5 C.p.p s-a disjuns acţiunea civilă fiind format un nou dosar cu nr.275/337/2012 al Judecătoriei Zalău, cu termen de judecată la data de 15.02.2012. În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002 respinge cererea inculpatului de prelungire a dreptului de a conduce autovehicule pe drum public. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpat, partea civilă M**** V******, asigurător, parte responsabilă civilmente şi de la comunicare pentru părţile civile lipsă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2012.
Amână pronunţarea pentru data de 27.01.2012, pentru deliberare.
Incheiere de sedinta din 18.01.2012În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 (modificată prin O.U.G.nr.146/2008), prelungeşte dreptul inculpatului M.E. de a circula cu autovehicule pe drum public, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24 decembrie 2011, până la data de 22 ianuarie 2012.Modul de soluţionare a cererii pe prelungire a dreptului de circulaţie se comunică cu şeful poliţiei rutiere a judeţului Sălaj.Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 2011.
Incheiere de sedinta din 20.12.2011În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 (modificată prin O.U.G.nr.146/2008), prelungeşte dreptul inculpatului M.E. de a circula cu autovehicule pe drum public, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25 noiembrie 2011, până la data de 24 decembrie 2011. Modul de soluţionare a cererii pe prelungire a dreptului de circulaţie se comunică cu şeful poliţiei rutiere a judeţului Argeş. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei.
Incheiere de sedinta din 25.11.2011Termen acordat pentru garantarea dreptului la apărare.
Incheiere de sedinta din 16.11.2011