M** Ş*****
RecurentADMITE CEREREA ŞI DISPUNE ÎNDREPTAREA ERORII MATERIALE.
Incheiere indreptare eroare materiala din 20.12.2011Admite recursul declarat de inculpatul M.Ş, deţinut în Penitenciarul Oradea împotriva sentinţei penale nr.374/2.11.2011 a Judecătoriei Zalău pe care o casează în întregime şi rejudecând: În baza art.160/8a alin.2 Cod procedură penală admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar fprmulată de inculpatul M.Ş. în dosar 6206/337/2011 al Tribunalului Sălaj. Potrivit dispoziţiilor art.160/4 alin.2 rap.la art.160/2 alin.3 Cod procedură penală pe durata liberării provizorii sub control judiciar inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească ţara, decât în condiţiile stabilite de instanţa investită cu judecarea fondului; b) să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la Poliţia Municipiului Zalău conform programului de supraveghere; d)să nu îşi schimbe locuinţa fără încuvinţarea instanţei; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici un fel de arme. În baza art.160/2 slin.3 alin.1 lit.b Cod procedură penală impune inculpatului ca pe durata liberării provizprii să nu comunice direct sau indirect cu martorii din dosar şi să nu frecventeze baruri. Conform art.160/2 alin.3 ind.2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că în caz d eîncălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin se va lua faţă de el măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. Onorariul avocaţial pentru asistenţă juridică obligatorie acordată inculpatului va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Sălaj şi va rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică la sediul instanţei, azi, 9 noiembrie 2011. Preşedinte, Judecător, Judecător.