J*** D**** C*******
ReclamantC****** A******** D****
ReclamantM******** M****** G*******
ReclamantM***** V*******
ReclamantG**** V*******
ReclamantAdmite în parte cererea. Obligă prim - pârâta să calculeze şi să achite reclamanţilor diferenţele dintre indemnizaţia de concediu cuvenită pentru anul şcolar 2009 – 2010 fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de art. 1 alin. 1 din Legea 118/2010 şi indemnizaţia de concediu efectiv încasată pentru zilele de concediu de odihnă efectuate înaintea datei de 3 iulie 2010. Obligă secund – pârâtul să asigure finanţarea prim – pârâtei cu sumele necesare efectuării plăţii drepturilor salariale. Obligă prim-pârâta să efectueze cuvenitele menţiuni în registrul electronic de evidenţă al salariaţilor. Respinge, ca nefondată, cererea reclamanţilor de acordare a aceloraşi drepturi pentru zilele de concediu de odihnă efectuate după data de 3 iulie 2010, inclusiv. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 8 septembrie 2011.