R***** G***** D*****
PetentAdmite cererea petentului condamnat R***** G***** D***** şi în temeiul art. 86 ind.6 C.penal, constată intervenită reabilitarea de drept în ce priveşte condamnarea petentului la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei prin supraveghere, la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 544 din 23.04.2002 a Judecătoriei Moineşti pronunţată în dosar nr. 882/22002 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1192/A/13.09.2002 a Tribunalului Bacău. În temeiul art. 192 alin 3 C.pr.pen, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.