Dosar 624/109/2011 din 31.01.2011

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 624/109/2011
Data dosar:
31.01.2011
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.03.2011 la ora 8:30

    Complet: C1A-LM-FOND
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea. Obligă pe pârâţii Grădiniţa cu Program Prelungit nr.2/17 Piteşti şi Centrul Bugetar nr.1 Cămine să calculeze reclmantelor drepturile salariale rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008 şi să le plătească acestora diferenţele dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008, începând cu data de 01.10.2008 şi până la 31.12.2009, în raport de perioada efectiv lucrată, urmând ca aceste sume să fie actualizate în raport de indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pe pârâtul Municipiul Piteşti, prin Primar, să vireze celorlalţi pârâţi fondurile necesare achitării acestor drepturi. Obligă pârâţii să plătească reclamantului suma de 59,77 lei cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 martie 2011, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă - Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

Flux dosar


Actualizare GRPD