S* E*** F**** S** P********
CreditorS* T**** O****** B*** R***** S** S******
DebitorAdmite în parte cererea formulată de creditoarea SC ERNA FIDES SRL în contradictoriu cu debitoarea SC TRUST ORIZONT BEST RETAIL SRL având ca obiect ordonanţă de plată. Somează debitoarea la plata către creditoare a sumei de 1113,8 lei, reprezentând facturi neachitate, precum şi la plata dobânzii legale până la data plăţii efective, în termen 20 de zile de la data comunicării hotărârii. Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 44 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru şi timbru judiciar mobil. Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03.11.2011.
Amână pronunţarea la data de 03.11.2011.Pronunţată în şedinţă publică, azi,27.10.2011.
Se va emite adresă către creditor pentru a depune la dosar copie conform cu originalul a contractului dintre părţi, sub sancţiunea suspendării cauzei în conformitate cu dispoziţiile art. 155 ind.1 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 27.10 2011 pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.09. 2011.